Responsabilitatea predicatorului creștin

Creștinul adevărat, căci despre el este vorba și nu despre creștinul doar cu numele, are o mare responsabilitate înaintea lui Dumnezeu, față de familia sa, față de prietenii săi, față de membrii bisericii și față de ceilalți membri ai societății, în general, deoarece fiecare om este semenul său.

Fiind copil al lui Dumnezeu, creștinul este, în același timp, binecuvântat de El și reprezentant, transmițător al luminii divine în lume, martor și mărturisitor al Lui.

Isaia 43:10 – „Voi sunteți martorii Mei”, zice Domnul, „voi și Robul Meu pe care L-am ales, ca să știți, ca să Mă credeți și să înțelegeți că Eu sunt: înainte de Mine n-a fost făcut niciun Dumnezeu și după Mine nu va fi.”

Matei 5:14-16 –Voi sunteți lumina lumii. O cetate așezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă. Și oamenii n-aprind lumina ca s-o pună sub obroc, ci o pun în sfeșnic și luminează tuturor celor din casă. Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune și să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri.

Responsabilitatea aceasta este exprimată prin faptele bune și prin vestirea adevărului, în armonie și împlinite prin Duhul Sfânt, care trebuie sa se răsfrângă asupra aproapelui.

Tit 2:7,8 – Și dă-te pe tine însuți pildă de fapte bune în toate privințele. Iar în învățătură, dă dovadă de curăție, de vrednicie de vorbire sănătoasă și fără cusur, ca potrivnicul să rămână de rușine și să nu poată să spună nimic rău de noi.

Nu vom fi mântuiți prin fapte, nicidecum, ci numai prin Domnul Isus, căci „cel neprihănit va trăi prin credință”.

2 Timotei 1:9 – El ne-a mântuit și ne-a dat o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre, ci după hotărârea Lui și după harul care ne-a fost dat în Hristos Isus, înainte de veșnicii.

Habacuc 2:4 – Iată, i s-a îngâmfat sufletul, nu este fără prihană în el, dar cel neprihănit va trăi prin credința lui.

Faptele bune făcute de Dumnezeu prin creștinul umil și plin de har sunt expresia unei credințe vii. Credința fără fapte bune, fără o umblare în ascultare de Dumnezeu, este moartă.

Iacov 2:14-17 – Frații mei, ce-i folosește cuiva să spună că are credință, dacă n-are fapte? Poate oare credința aceasta să-l mântuiască? Dacă un frate sau o soră sunt goi și lipsiți de hrana de toate zilele și unul dintre voi le zice: „Duceți-vă în pace, încălziți-vă și săturați-vă!” fără să le dea cele trebuincioase trupului, la ce i-ar folosi? Tot așa și credința, dacă n-are fapte, este moartă în ea însăși.

Domnul Isus ne va judeca și ne va răsplăti după faptele noastre.

Apocalipsa 22:12 – Iată, Eu vin curând și răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui.

Creștinul, prin viața sa activă în slujba lui Dumnezeu, prin împlinirea faptelor bune pregătite, planificate de Domnul pentru fiecare dintre noi, dublată de vestirea Cuvântului, va dovedi viabilitatea și corectitudinea Evangheliei. Toate acestea pot fi realizate doar sub călăuzirea și prin puterea Duhului Sfânt, primite în urma legăturii permanente cu Dumnezeu prin rugăciune.

Satana însă are pregătite, de asemenea, faptele și predicile sale aparent bune pentru fiecare copil al lui Dumnezeu, care nu fac decât să hrănească orgoliul și să-l îndepărteze pe creștin de Creatorul său.

Bunăstarea spirituală a celor cărora le putem face bine trebuie pusă înainte de toate, iar aceasta este dependentă direct de ascultarea de Dumnezeu. Nu vom putea niciodată să fim niște creștini responsabili, activi în facerea de bine și vestirea Evangheliei, dacă nu punem ascultarea de Dumnezeu ca piatră de temelie a vieții noastre.

Ascultarea de Dumnezeu este împlinirea, cu puterea Duhului Sfânt, a voii Sale exact și în totalitate, și nicidecum punerea în practică a concepțiilor, a părerilor și închipuirilor noastre despre ceea ce considerăm noi a fi vrerea Lui. Putem să credem chiar că ducem o viață de sacrificiu, purtându-ne crucea aparent ca niște vrednici și jertfitori creștini, dar, dacă nu ascultăm de glasul Domnului, suntem vinovați înaintea Lui.

1 Samuel 15:22,23 – Samuel a zis: „Îi plac Domnului mai mult arderile-de-tot și jertfele decât ascultarea de glasul Domnului? Ascultarea face mai mult decât jertfele și păzirea cuvântului Său face mai mult decât grăsimea berbecilor. Căci neascultarea este tot atât de vinovată ca ghicirea, și împotrivirea nu este mai puțin vinovată decât închinarea la idoli și terafimii. Fiindcă ai lepădat Cuvântul Domnului, te leapădă și El ca împărat.”

Fiecare creștin are o responsabilitate în funcție de darurile spirituale și binecuvântările primite de la Dumnezeu.

Dintre toți oamenii, cei mai onorați sunt aceia pe care El i-a mandatat să prezinte lumii voia Sa, adică predicatorii.

Fie ca sunt pastori, slujbași ai bisericii sau membri fără funcții, ori de câte ori ei vorbesc în numele Lui de la amvon sau cu alte ocazii deosebite (radio, televizor, conferințe etc.), trebuie să urmărească și fie siguri de împlinirea următoarele aspecte:

1. Dumnezeu dorește ca ei să-I prezinte mesajul, în general.
2. Domnul dorește ca ei să vorbească atunci, la acel moment special.
3. Ei trebuie să fie nevinovați înaintea Lui, împlinitori ai poruncilor Sale prin puterea Duhului Sfânt, nefiind mânjiți de păcate în care persistă, inclusiv să-L roage să-i curețe de orgoliu.
4. Toate predicile trebuie să-L aibă în centru pe Domnul Isus Hristos, singurul nostru Mântuitor și să nu fie prilej de a bate câmpii cu tot felul de povești extrasau parabiblice cu scopul de a trezi emoții de moment în auditoriu sau de a măguli ascultătorii.
5. Subiectul prezentării trebuie ales după o rugăciune stăruitoare, în urma limpezirii gândurilor noastre, cu o conștiința curată prin care Dumnezeu să ne facă să apară clar necesitatea prezentării temei respective.
6. Trebuie realizată o documentație exactă care să aibă la bază Biblia, ca suport al mesajului transmis, având drept ajutor o grupare de versete care să susțină tema prezentată; capitolul și numărul acestora pot fi notate pe un bilețel și ele vor fi citite din Biblie de la amvon.
7. În timpul predicii, ochii minții trebuie să fie îndreptați spre cer și intelectul celui care transmite mesajul să fie atent la orice semnal care vine de sus, un gând, o imagine sau altceva, ca expresie a Duhului Sfânt, astfel încât Acesta să conducă în fapt vorbitorul, iar predica să nu fie doar o prezentare mecanică a unui material memorat, fără a lăsa Duhul Sfânt să vorbească;
8. Să nu urmărească succesul personal sau spectacolul bisericesc prin tehnici oratorice, ci doar să transmită mesajul ceresc limpede, direct, fără înflorituri, fără menajamente la adresa păcatului, dar cu dragoste față de păcătos.

Dumnezeu îi va binecuvânta în mod minunat și deosebit pe cei ce vestesc Cuvântul Său. Totodată, însă, pedeapsa va fi cumplită pentru aceia care se încumetă să vorbească în Numele Său fără ca El să-i fi mandatat. Deci predicatorul trebuie să fie condus de Duhul Sfânt și nu de spirite demonice care se strecoară pe nesimțite în mintea omului mândru, care se bazează pe înțelepciunea sa și nu are conștiința conectată la Înțelepciunea divină.

Ieremia 14:14 – Dar Domnul mi-a răspuns: „Prorocii lor prorocesc minciuni în Numele Meu; Eu nu i-am trimis, nu le-am dat poruncă și nu le-am vorbit, ci ei vă prorocesc niște vedenii mincinoase, prorociri deșarte, înșelătorii și închipuiri scoase din inima lor.”

Atâta timp cât vor avea inima smerită înaintea Domnului, predicatorii vor fi umpluți de harul și înțelepciunea venite din Izvorul ceresc și vor putea transmite mesajul Evangheliei așa cum dorește Cel care i-a trimis.

Iacov 4:6 – Dar, în schimb, ne dă un har și mai mare. De aceea zice Scriptura: „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriți.”

Amin!