Facerea de bine

1 Ioan 3:18 – Copilașilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta și cu adevărul.

Expresia cea mai profundă și mai directă a dragostei copiilor lui Dumnezeu față de semenii lor este facerea de bine și vestirea adevărului. Acestea două merg mână în mână, sunt inseparabile și nu pot fi împlinite prin puterea și priceperea omenească, pentru că aceasta ar naște false fapte bune care hrănesc mândria omului și-l îndepărtează de Domnul Isus.

Nu faptele bune ne mântuiesc, ci numai și numai credința în umilință în Domnul Isus Hristos. Facerea de bine este împlinită de Duhul Sfânt prin cei care sunt slujitorii lui Dumnezeu, cărora, prin pocăință, Acesta le-a dat o inimă nouă, scăpându-i de firea pământească și care trăiesc după îndemnurile Înțelepciunii cerești. Creștinul condus de Duhul Sfânt, prin conștiința sa conectată cu Cerul, va umbla în neprihănire, făcând faptele bune pregătite de Dumnezeu pentru el și trăind o viața în ascultare de poruncile Tatălui ceresc.

Tit 3:3-7 – Căci și noi eram altădată fără minte, neascultători, rătăciți, robiți de tot felul de pofte și de plăceri, trăind în răutate și în pizmă, vrednici să fim urâți și urându-ne unii pe

alții. Dar, când s-a arătat bunătatea lui Dumnezeu, mântuitorul nostru și dragostea Lui de oameni, El ne-a mântuit, nu pentru faptele, făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea nașterii din nou și prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt, pe care L-a vărsat din belșug peste noi, prin Isus Hristos, mântuitorul nostru; pentru ca, odată socotiți neprihăniți prin harul Lui, să ne facem, în nădejde, moștenitori ai vieții veșnice.

Ezechiel 36:25-28 – Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi curăți de toate spurcăciunile voastre și de toți idolii voștri. Vă voi da o inimă nouă și voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima din piatră și vă voi da o inimă de carne. Voi pune Duhul Meu în voi și vă voi face să urmați poruncile Mele și să păziți și să împliniți legile Mele. Veți locui în țara pe care am dat-o părinților voștri; voi veți fi poporul Meu și Eu voi fi Dumnezeul vostru.

Romani 8:2-4 – În adevăr, legea Duhului de viață în Hristos Isus m-a izbăvit de legea păcatului și a morții. Căci – lucru cu neputință Legii, întrucât firea pământească o făcea fără putere – Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimițând, din pricina păcatului, pe Însuși Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului, pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, care trăim nu după îndemnurile firii pământești, ci după îndemnurile Duhului.

Efeseni 2:10 – Căci noi suntem lucrarea Lui și am fost zidiți în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte ca să umblăm în ele.

Există două înșelăciuni majore satanice referitoare la relația dintre faptele bune și mântuirea noastră, după cum urmează:

1. Noi suntem mântuiți prin meritele rezultate din faptele bune pe care le facem.
2. Noi suntem mântuiți dacă avem credință în Domnul Isus, chiar dacă nu facem fapte bune și trăim în păcat adică în neascultare de Dumnezeu.

Prima înșelăciune:

Credința că faptele noastre bune ne mântuiesc.

Nicidecum.

Nu faptele noastre bune ne mântuiesc, ci credința în Domnul Isus, care S-a jertfit pentru ca păcatele noastre să fie iertate și noi să trăim.

Isaia 53:5 – Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, și prin rănile Lui suntem tămăduiți.

Efeseni 2:8,9 – Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință. Și aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.

Romani 1:16,17 – Căci mie nu mi-e rușine de Evanghelia lui Hristos, fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a iudeului, apoi a grecului; deoarece în ea este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu prin credință și care duce la credință, după cum este scris: „Cel neprihănit va trăi prin credință.”

Habacuc 2:4 – Iată, i s-a îngâmfat sufletul, nu este fără prihană în el, dar cel neprihănit va trăi prin credința lui.

A doua înșelăciune:

Convingerea că dacă ajungem să credem în Domnul Isus vom fi mântuiți, chiar dacă trăim în continuare în păcat și nu facem fapte bune.

Nicidecum.

Cei care nu ascultă de Dumnezeu și trăiesc în păcat nu vor fi mântuiți. Cine nu umblă după îndemnurile Duhului Sfânt nu este copilul lui Dumnezeu, indiferent ce pretinde sau își închipuie el că este. Degeaba spune acesta că are Duhul lui Dumnezeu, căci credința lui este moartă, deoarece el nu face bine în jurul său. Cel ce trăiește în nelegiuire, adică încalcă Legea lui Dumnezeu, este vrăjmașul Domnului Isus. Dacă nu se pocăiește cu adevărat, în umilință înaintea lui Dumnezeu, sfârșitul alergării sale este pieirea, căci la judecată faptele sale rele nu vor fi găsite scrise în cartea vieții.

Romani 8:5-9 – În adevăr, cei ce trăiesc după îndemnurile firii pământești umblă după lucrurile firii pământești, pe când cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului umblă după lucrurile Duhului. Și umblarea după lucrurile firii pământești este moarte, pe când umblarea după lucrurile Duhului este viață și pace. Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământești este vrăjmășie împotriva lui Dumnezeu, căci ea nu se supune Legii lui Dumnezeu și nici nu poate să se supună. Deci cei ce sunt pământești nu pot să placă lui Dumnezeu. Voi însă nu mai sunteți pământești, ci duhovnicești, dacă Duhul lui Dumnezeu locuiește în adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui.

Romani 6:1-4 – Ce vom zice dar? Să păcătuim mereu ca să se înmulțească harul? Nicidecum! Noi, care am murit față de păcat, cum să mai trăim în păcat? Nu știți că toți câți am fost botezați în Isus Hristos, am fost botezați în moartea Lui? Noi, deci,

prin botezul în moartea Lui, am fost îngropați împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morți prin slava Tatălui, tot așa și noi să trăim o viață nouă.

Iacov 2:14-17 – Frații mei, ce-i folosește cuiva să spună că are credință, dacă n-are fapte? Poate oare credința aceasta să-l mântuiască? Dacă un frate sau o soră sunt goi și lipsiți de hrana de toate zilele și unul dintre voi le zice: „Duceți-vă în pace, încălziți-vă și săturați-vă!” fără să le dea cele trebuincioase trupului, la ce i-ar folosi? Tot așa și credința, dacă n-are fapte, este moartă în ea însăși.

Atunci care este adevărul?

Adevăratele fapte bune urmează după pocăință, după botezul cu Duhul Sfânt.

Ceea ce am crezut noi că este facere de bine înainte de a primi o inimă nouă de la Dumnezeu nu este decât o haină mânjită de orgoliul nostru. În clipa în care suntem mândri ne punem încrederea în noi, nu în Domnul Isus, și călcăm prima din Cele Zece Porunci, pentru că trăim conduși de firea și înțelepciunea pământească și nu de Dumnezeu.

Isaia 64:6 – Toți am ajuns ca niște necurați și toate faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită. Toți suntem ofiliți ca o frunză și nelegiuirile noastre ne iau ca vântul.

Prima poruncă este:

Exodul 20:3 – Să nu ai alți dumnezei afară de Mine.

Cine este cuprins de orbirea spirituală a mândriei calcă prima poruncă, deci este nelegiuit. El trebuie să se predea Domnului care îl va pocăi prin lucrarea Duhului Sfânt.

Apocalipsa 3:17,18 – Pentru că zici: „Sunt bogat, m-am îmbogățit și nu duc lipsă de nimic”, și nu știi că ești ticălos, nenorocit, sărac, orb și gol, te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curățit prin foc, ca să te îmbogățești, și haine albe, ca să te îmbraci cu ele și să nu ți se vadă rușinea goliciunii tale, și doctorie pentru ochi, ca să-ți ungi ochii și să vezi.

Deci ordinea corectă a lucrurilor este următoarea:

Mai întâi este realizată pocăința, schimbarea inimii noastre prin Duhul Sfânt, având la bază credința în Domnul Isus. Aceasta este singura cale spre mântuire.

Apoi vom trăi după îndemnurile Duhului o viață nouă în ascultare și umilință față de Dumnezeu, în care El va împlini prin noi programul de fapte bune pe care le-a pregătit pentru noi.

Deci faptele bune sunt dovada că în noi locuiește Duhul Sfânt și, la judecată, vor fi măsura trăirii noastre cu Domnul Isus Hristos. Atenție însă, doar faptele bune, curate, izvorâte din firea cerească sădită în noi de Duhul Sfânt și împlinite prin puterea lui Dumnezeu în viața noastră, vor fi cele care vor fi puse pe talerul pozitiv al balanței judecății noastre. Falsele fapte bune, izvorâte din orgoliu, mânjite de nelegiuire și neascultare de poruncile lui Dumnezeu, vor apăsa pe partea negativă care, dacă nu va fi spălată printr-o pocăință adevărată, ne va conduce spre condamnare definitivă.

Apocalipsa 20:12 – Și am văzut pe morți, mari și mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Niște cărți au fost deschise. Și a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieții. Și morții au fost judecați după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărțile acelea.

Dumnezeu ne spune că orice faptă bună făcută de noi pentru semenii noștri se va considera că I-am făcut-o chiar Domnului Isus! De asemenea, orice omisiune în a face un bine va fi luată în considerare în sens negativ în judecata noastră.

Matei 25:31-46 – Când va veni Fiul omului în slava Sa, cu toți sfinții îngeri, va ședea pe scaunul de domnie al slavei Sale. Toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui. El îi va despărți pe unii de alții cum desparte păstorul oile de capre; și va pune oile la dreapta, iar caprele la stânga Lui.

Atunci, Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: „Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, de moșteniți Împărăția care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii. Căci am fost flămând și Mi-ați dat de mâncat; Mi-a fost sete și Mi-ați dat de băut; am fost străin și M-ați primit; am fost gol și M-ați îmbrăcat; am fost bolnav și ați venit să Mă vedeți; am fost în temniță și ați venit pe la Mine.” Atunci, cei neprihăniți Îi vor răspunde: „Doamne, când Te-

am văzut noi flămând și Ți-am dat să mănânci sau fiindu-Ți sete și Ți-am dat de ai băut? Când Te-am văzut noi străin și Te-am primit sau gol și Te-am îmbrăcat? Când Te-am văzut noi bolnav sau în temniță și am venit pe la Tine?”

Drept răspuns, Împăratul le va zice: „Adevărat vă spun că, ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia din acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie Mi le-ați făcut.”

Apoi va zice celor de la stânga Lui: „Duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic, care a fost pregătit diavolului și îngerilor lui! Căci am fost flămând, și nu Mi-ați dat să mănânc; Mi-a fost sete, și nu Mi-ați dat să beau; am fost străin, și nu M-ați primit; am fost gol, și nu M-ați îmbrăcat; am fost bolnav și în temniță, și n-ați venit pe la Mine.”

Atunci, Îi vor răspunde și ei: „Doamne, când Te-am văzut noi flămând sau fiindu-Ți sete sau străin sau gol sau bolnav sau în temniță și nu Ți-am slujit?” Și El, drept răspuns, le va zice: „Adevărat vă spun că, ori de câte ori n-ați făcut aceste lucruri unuia dintre acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie nu Mi le-ați făcut.” Și aceștia vor merge în pedeapsa veșnică, iar cei neprihăniți vor merge în viața veșnică.

Evanghelizarea doar pentru prozelitism, din dorința de succes lumesc, pentru gâdilarea orgoliului, neînsoțită de un caracter luminat de dragoste cerească și fără întrajutorarea aproapelui este moartă.

Pe de altă parte, faptele bune făcute aparent spre slava lui Dumnezeu, dar, în realitate, pentru înălțarea de sine, sunt spre ofilirea sufletului nostru. Acestea nu vor zidi pentru cer personalitatea noastră și nu vor putea susține o evanghelizare prin care Duhul Sfânt să câștige inimi pentru Hristos.

Deci faptele bune pregătite și înfăptuite de Dumnezeu prin noi trebuie împletite cu vestirea adevărului, a învățăturii divine.

Tit 2:7,8 – Și dă-te pe tine însuți pildă de fapte bune în toate privințele. Iar în învățătură, dă dovadă de curăție, de vrednicie de vorbire sănătoasă și fără cusur, ca potrivnicul să rămână de rușine și să nu poată să spună nimic rău de noi.

Când trebuie să facă Dumnezeu fapte bune prin noi? Cât de des e necesar să ne punem la dispoziția Sa pentru aceasta?

Tot timpul! În permanență, toată inima, adică mintea noastră, toate capacitățile noastre intelectuale și fizice trebuie puse în slujba lui Dumnezeu și a aproapelui nostru prin facerea de bine. Deci ajutorarea semenului nu trebuie să fie doar ocazională, când ne aducem aminte de aceasta, din când în când, pentru a fi onorați de oameni sau luată ca o obligație, ca o condiție a mântuirii.

Facerea de bine nu este o punte peste abis spre salvarea sufletului nostru, ci este expresia, rezultatul primirii Duhului Sfânt în inima noastră prin credința în Domnul Isus Hristos.

Această locuire a Mângâietorului divin în templul sfânt al sufletului celui care este copilul lui Dumnezeu nu poate fi pasageră, trecătoare, inconstantă. Ori este, ori nu este. Deci prezența Duhului Sfânt trebuie să fie permanentă. În consecință, viața noastră dedicată facerii de bine trebuie să fie o continuă preocupare și împlinire a dragostei față de semenii noștri pe care a sădit-o Dumnezeu în noi. Nu numai că nu trebuie să fim leneși în facerea binelui, ci, dimpotrivă, trebuie să stăruim în aceasta.

Dumnezeu îi va răsplăti fiecăruia după atitudinea sa de dragoste manifestată și pentru faptele sale bune împlinite în familie, în cercul de prieteni și cunoscuți, la locul de muncă, în societate în general.

Pe de altă parte, degeaba pretindem că suntem creștini dacă dăm dovadă de un duh împietrit, încăpățânat, aspru, certăreț, nemulțumit, lipsit de iubire, și suntem gata să facem bine din fățărnicie, dar având ca rod, de fapt, mult, mult rău și neîmplinind binele pe care îl puteam înfăptui.

Romani 2:5-8 – Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îți aduni o comoară de mânie pentru ziua mâniei și a arătării dreptei judecăți a lui Dumnezeu, care va răsplăti fiecăruia după faptele lui. Și anume va da viața veșnică celor ce, prin stăruința în bine, caută slava, cinstea și nemurirea, și va da mânie și urgie celor ce, din duh de gâlceavă, se împotrivesc adevărului și ascultă de nelegiuire.

Cea mai bună evanghelizare este cea din care reiese dragostea lui Dumnezeu sădită în ucenicii Lui, iar cea mai directă expresie a acesteia sunt faptele bune săvârșite de Duhul Sfânt prin copiii Domnului, spre slava Tatălui ceresc.

Matei 5:14-16 – Voi sunteți lumina lumii. O cetate așezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă. Și oamenii n-aprind lumina ca s-o pună sub obroc, ci o pun în sfeșnic și luminează tuturor celor din casă. Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune și să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri.

Noi, fiind copiii Celui Preaînalt, vom trăi după îndemnurile Duhului Sfânt, iar faptele bune vor fi revărsarea dragostei noastre pentru semenii noștri, ca rod al dezvoltării caracterului nostru sub conducerea Domnului Isus Hristos. Noi am scăpat de răutatea și egoismul firii pământești și trăim o nouă viață, în care a face bine nu este o povară, o obligație, ci o mare bucurie și binecuvântare care ne înalță spiritual și ne pregătește să-L întâlnim față în față pe Cel cu care vom fi veșnic împreună.

Galateni 5:22-25 – Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea

de bine, credincioșia, blândețea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege. Cei ce sunt ai lui Hristos Isus și-au răstignit firea pământească împreună cu patimile și poftele ei. Dacă trăim prin Duhul, să și umblăm prin Duhul.

1 Tesaloniceni 4:16,17 – Căci Însuși Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel și cu trâmbița lui Dumnezeu, Se va coborî din cer și întâi vor învia cei morți în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiți toți împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; și astfel vom fi totdeauna cu Domnul.

Amin!